Quantcast
Channel: "STADION"
Viewing all articles
Browse latest Browse all 232

FOTBAL, Divizia B: SPORT CLUB BACĂU- Dunărea Galaţi 2-1 (1-1)

$
0
0
Cu răbdare bucovineană...

* SPORT CLUB BACĂU- Dunărea Galaţi 2-1 (1-1)

Antrenorul Sport Clubului, Viorel Tănase, a fost la un moment dat  pe făraş. Cu vremea, coada făraşului s-a rupt…Parcă, prea începuse să fie folosit des: anul şi antrenorul! In fine, s-a renunţat la făraş şi Tănase a rămas, uneori cântând de unul singur în ploaie. Cu răbdare bucovineană (iar preşedintele Liviu Goian cunoaşte eleganţa şi eficienţa paşilor mărunţi), echipa a intrat în partea luminată a lunii. Locul 6 nu spune mare lucru acum, dar o poate face în viitor. Cu şansă şi ambiţie, chiar în sezonul următor, când sper să schimbe şi stadionul cu iz de Divizia C şi avioane cu destinaţii necunoscute. Partida cu Dunărea Galaţiului a fost una mai curând tulbure. Un gol frumos înscris de Căinari la capătul unei acţiuni individuale încheiate cu un şut plasat, la colţul lung, din interiorul careului (min.37), apoi, o egalare rapidă reuşită de gălăţeanul Bălfoi (min.43)-când vântul s-a transformat în aripile balonului expediat de la vreo 15 metri- şi cam atât...Repriza secundă a fost una şi mai incoloră. O aţipire generală, întreruptă brusc, ca de un ceas deşteptător uitat peste noapte în poziţia alarmă, de golul lui Bogdan Rusu (min.84), cu care Bacăul şi-a luat punctele scontate. Nu ştiu dacă Dunarea e o echipă care înseamnă mai mult decât în campionatul trecut...Cert este că valurile ei ne-au scos la liman încă o dată (în tur, la Galaţi, fusese 2-2, după 0-2) şi Sport Clubul poate să-şi facă în continuare calcule de bioritm. Unii dintre jucătorii săi se sufocă în somn, iar alţii sunt obişnuiţi să pună osul la treabă doar când tuşeşte patronul. Din păcate, nu ultimul...


Leonard POPA

Viewing all articles
Browse latest Browse all 232

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48